Poveste noastra
La Întâiu Maiu’a.D. 2012 la o sută șaptiezăci șî cinci dă ani dă la facere, după multă trudă șî zoală, să dăschide iară, loc dă goștie păntru tăt omu’ ce-a trece la răscrucea Mocrii.
Aşezat cu înţălepciunie şi tâlc pă drumu’ câtă Inieu, la loc potrivit şi biniecuvântat cu atâchia frumuseţi dachie omului spră îmbucurare, la doi paşi dă izvoru’ Mocrii şi la tri chilometări dă ţentru’ oraşului şi Cetachia Inieului, “Hanul Moara cu Noroc” îmbie la hoghina trupului şi a mintîî da’ şi la mulţămiria şi linişchiria pofchilor cu tăt felu’ dă mîncăruri şi plăcinturi cu saţ, stropichie apoi dîn belşug cu băuturi ce încântă gura şi stîng sechia.
Aicea aşa lăutarii cântă fără oprire, iar când cădeau unii, doborâţi de atâta trudă şî vin bun, alţii să ridicau dă pân` cotloanele Morii…
La deal valea se strâmtează din ce în ce mai mult; dar aici vederile sunt multe și deosebite: de-a lungul râulețului se întind două șiruri de sălcii și de răchite, care se îndeasă mereu, până se pierd în crângul din fundul văii; pe culmea dealului de la stânga, despre Ineu, se ivește pe ici, pe colo marginea unei păduri de stejar, iară pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășitele încă nestârpite ale unei alte păduri, cioate, rădăcini ieșite din pământ și, tocmai sus la culme, un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la deal înspre câmpie. ” (ioan Slavici – Moara cu noroc)
